Edit this section.

Zaharina dubioasa.

2009-07-09T22:31:00.004+03:00

Am sa va spun o poveste.
Nu e prezenta trecuta sau viitoare. Este atemporala. Dar este a mea.
Povestea. El nu.
El e al ei!
Nu o cunosc pe ea.
Nici nu ma intereseaza sa o cunosc. O urasc numai pentru ca il are pe el. Din partea mea poate sa fie o tipa extraordinara si draguta, placuta, amuzanta, care i-o trage bine si il face fericit!
Chiar nu imi pasa cat de minunata este!
Sau poate nu este. Nu am de unde sa stiu.
In schimb el este.
Fiecare tip cu care m-am incurcat pana acum a fost o adunatura de varii calitati pe care le doresc de la barbatul de langa mine. Nici unul nu le-a avut pe toate. Ar fi chiar imposibil pentru ca multe sunt contradictorii. Dar e ok si asta.
Cel putin a fost ok pana sa il cunosc pe el. Nu imi dau seama cum naiba in el zace o reteta cel putin "exotica", ingredientele fiind calitatile despe care vorbeam mai devreme. O combinatie cel putin dubioasa de plusuri si minusuri, dar care intr-un fel se armonizeaza perfect.
Si zau ca de multe ori cand am fost langa el m-am intrebat ce-i cu maioneaza asta taiata in fata mea?!
A dracului de buna maioneaza langa cartofii mei prajiti! (fara intentii porno)
Iar el va ramane mereu "tipul care mi-a scapat".
Nu incerc sa imi mai impanzesc sufletul si mintea cu speranta faptului ca poate..
Nu exista poate.
El nu va niciodata al meu.
Niciodata.
Mi-e greu sa gasesc motivele, iar pe cele ce le-am gasit, imi este greu sa le accept si ajung mereu sa le reneg.
E ciudat faptul ca atunci cand ma vad cu el, in timpul meu se creeaza niste goluri dubioase, si devin ca un fel de amoeba si mai dubioasa pe dinauntru, si.. cam atat.
Totul este atat de bizar, si totusi, de multe ori ma trezesc rememorand la nesfarsit tot ce s-a intamplat cu el.
Tot, adica cele cateva dati in care am reusit sa fur putina prezenta a lui langa mine. Nimic maret sau prea complicat.
Ba chiar vazuturi de rahat, in care conversatia e asa.. o masa cetoasa incerta ce zgarie, jeneaza si parca deranjeaza.
Momente presearate cu manifestari sexuale la fel de incerte ca si conversatia, nici prea prea nici foarte foarte, dar minunate in felul lor...
Nici nu stiu de ce el a ajuns sa reprezinte as o mare problema interioara pentru mine. Si e pe perioade. Trec cateva luni fara sa am vreun stres legat de el, si apoi dintr-o data puf! Iata-l din nou rascolindu-mi spiritul.
Nu trebuie sa faca sau sa zica ceva. Uneori totul se intampla numai si numai in interiorul meu, fara sa stie nimeni, fara sa declanseze ceva anume toata seria asta de crize interioare de sentimente de neimplinire si bla bla bla.
Da-le in masa de sentimente de!
Eu il vreau pe el!
A, era sa uit.
El nu are nici o legatura cu prietenul meu. Sunt doua chestii complet separate. Imi iubesc iubitul, il respect, il ador si il admir pentru tot ceea ce este si pentru tot ceea ce face pentru mine. Traiesc alaturi de el si relatia cu el se implineste singura. Dar oricat de completa ar fi legatura pe care o am cu iubitul meu, nu ma va completa niciodata pe mine.
Si din nu stiu ce motive bolnave si intortocheate mintea si sufletul meu gasesc aceea ca el este acela care ma poate implini.
Nu stiu daca va putea umple si ceea ce deja am alaturi de prietenul meu, dar cu siguranta va completa cealalta parte. Care acum imi lipseste.
Nasol este ca nici macar nu am de ales. Nu ma aflu in fata unei rascruci.
Stiu ca niciodata nu voi avea ocazia sa fac alegerea asta. Pentru ca el nu va fi niciodata al meu.
Asta cred ca ma roade cel mai tare.
Faptul ca ceea ce simt pentru el nu se va consuma niciodata, nu se va eroda niciodata. O sa ma zgarie mereu emotiile astea. Si din pacate nu prea am ce-i face.
El este "cum ar fi sa" al meu.
Propriul meu esec amoros neconsumat.
Si din pacate chiar daca il cunosc atat de putin, ma trezesc in situatii ciudatele punandu-mi intrebari de genul: oare alaturi de el cum s-ar fi intamplat chestia asta? Oare el cum ar fi reactionat acum? Si asa mai departe...
Ma bucur si regret ca l-am intalnit. Sunt pseudoindragostita de un om pe care abia il cunosc si care nu o data a dat dovata de (e greu de gasit un cuvant) , hai spunem ca m-a respins in anumite situatii.
E ok!
I can live with that.
Ce ma omoara e faptul ca in resptul situatiilor e exact asa cum ar trebui sa fie. Poate putin prea "light" pentru gustul meu, dar e acolo unde trebuie sa fie.
E ca un fel de zaharina care chiar si in cantitati foarte mici e mai dulce decat zaharul, nesanatoasa si nu ingrasa. Zaharul in schimb necesita ceva mai mult efort ca sa se dizolve in cafeaua mea si parca e un dulce mai domol. Dar zaharul ingrasa.
Mda. El e zaharina mea care se duce repede si e prea dulce si ...
Greu de gasit la supermarket din pacate.
Nu gasesc un raspuns cu care sa dau un final prezentei lui in mine.
Nici nu stiu daca vreau sa gasesc raspunsul ala.

Astazi sunt trista.

2009-06-21T16:57:00.004+03:00

Astazi sunt trista.
Nu s-a intamplat ceva anume ca sa fiu asa. Doar sunt.
Mi-e greata de vremea de afara si de soarele asta nenorocit!
Imi place vara. Cand ploua.
Vreau sa ploua. Sa ploua apocaliptic, cu furtuni si fulgere si tunete. Nu gasesc pace mai mare decat ca atunci cand ma uit cum ploua asa.

Mi-e scarba de lume azi. E un sentiment comun, stiu asta, dar astazi ma incearca si pe mine.
E trist sa ma simt asa, dar eu sunt trista azi.
Vreau sa se intample ceva.
Vreau sa vina cineva si sa faca ceva extraordinar!
Vreau sa simt ca traiesc si dincolo de intensitatea sexuala. Am obosit sa gasesc viata numai in intimitatea dormitorului. Nu spun ca nu e bine sa fac asta, dar..

Mda, legat de posturile anterioare, multi ar putea spune ca mi-am facut-o cu mana mea, ca eu am ales sa traiesc asa..
Nu! Nu la asta ma refer, sunt perfect ok cu stilul meu de viata.
Nu am nevoie de bagabonteli!
Am nevoie de fantastic! De extraordinar!
Am nevoie de ceva ce sa ma implineasca dincolo de viata de cuplu.
Am nevoie sa vina cineva si sa ma uimeasca! Vreau sa faca cineva asta.
Vreau sa vad oameni minunati, oameni spirituali, oameni liberi.
Si unul e de ajuns.

De atatea ori ies din casa, si imi multumesc ca sunt asa cum sunt!
Ma uit in stanga si in dreapta si simt mila, repulsie, vad majoritati inferioare, vad parveniti, vad vopsite si placati, vad patratele roz cu negru si alb scraboase, vad diamante de plastic cat pumnu si oameni urati. Nu ar fi urati daca nu ar fi asa cum sunt, si nu discut despre fizic, despre omul nud.
Vorbesc despre omul interior si omul imbracat.
Totul este atat de la fel!!
Chiar si cei care nu sunt la fel si sunt altfel, fac parte din categoria celor care..sunt altfel.
Unde e unicitatea aia zdrobitoare?
Unde e sufletul oamenilor? Bunatatea lor? Sinceritatea lor?
Unde au disparut valorile? Nu valorile "bune", ar putea sa fie si valori "rele", eu de exemplu sunt o scarba, dar respect asta!
Imi asum propria-mi scarbosenie sociala si merg inainte cu capul sus.

Intreg orasul e plafonat.
Nu mai gasesc nicaieri ceva ce sa imi atraga atentia.
Unde au disparut oamenii care isi vorbesc cu voce tare spiritul, care isi scriu sufletul si se manifesta ca atare!? Spiritual!
Oricat ai cauta, nimic nu e asa! Nimeni si nimic!
Speri, tanjesti sa apara acel ceva sau cineva care sa te impresioneze, sa iti deschia noi orizonturi sa te uimeasca...
Vreau sa trezeasca cineva sau ceva in mine noi emotii, noi senzatii, vreau sa innebunesc, sa gasesc ceva dincolo de frenezie..
Tocmai de aia vreau sa ploua. Sa ploua cum am spus, torential, sa vad un imaginar inceput de apocalipsa, sa trezeasca ceva lumea din recesiunea spirituala in care a intrat!

Oamenii sunt atat de calculati si de prudenti, dezamagitori si tradeaza, mint si se eschiveaza gratuit! Macar daca ar face-o si sa aiba ceva de castigat din asta!
Eu o fac pentru propriul meu interes, dar cand vine vorba de alte aspecte.. nu pot sa ma incredintez parvenitismului asta.
Refuz sa fac asta.
Unde sunt idilele? Unde sunt escapadele nesabuite in doi?
Unde au disparut cuvintele sincere, buricele degetelor imbibate in emotie, inimile pompand de zece ori mai mult sange si promisiunile vesnice?
Unde a disparut vesnicia noastra interioara? Unde ne sunt visele? In club? In parc pe bicla? La Romana - Americana? La Plaza in Kenvelo?
Unde sunt oamenii umani?
Numai eu stiu cat de mult am tot incercat sa gasesc oamenii astia, oamenii care inca sunt..ca mine, i-am gasit, dar nici unul nu a vazut ceea ce este de fapt! S-au lasat mancati de lumea exterioara..
Sunt oameni pe lume cu care impartasesti aceeasi realitate interioara. Cum sa ii faci sa constientizeze asta?
Degaba!
Oamenii sunt plati.
Opaci.
Incearca tu sa rzbesti prin asta si sa ajungi sa deschizi ochii cuiva.
Eu una am abandonat.
Incerci sa rasucesti pe toate partile problema si nu ajungi nicaieri.
Mi-e dor sa plang impreuna cu cineva.

Duamne de cand nu mi-am mai varsat lacrimile in prezenta cuiva. Altcineva in afara de iubitul meu.
Nu pentru ca eu m-as fi blocat. Ci pentru ca oamenii nu mai plang, nu-si mai gasesc alinare in lacrimi. De unde teama asta de lacrimi?
Nu stiu.
Si nu cred ca pot gasi un raspuns.

Astazi sunt trista pentru ca toate sunt asa cum sunt.

Si tot astazi iti cer sa te gandesti la tine, la spiritul tau, la sufletul tau si sa il pretuiesti!
Sa te lasi prada emotiilor, sa iti deschizi pieptul si sa te regasesti in cea mai pura forma a ta! Uita de ei si de ele! Fii numai pentru tine si gaseste-ti miezul!

Demoni?

2009-06-18T10:26:00.005+03:00

Cat de departe ai fi dispus sa mergi ca sa ai ceea ce vrei?
Nu ce iti doresti... eu imi doresc multe, eu imi doresc sa zbor de exemplu.
Dar de vrut. Vreau sa determin pe cineva sa ma placa. Tot de exemplu.
Ma refer la lucrurile fezabile, ce isi gasesc o finalitatea realizabila.
Intrebarea este cu ce pret?
Cat de multe esti dispus sa faci pentru a obtine acel lucru pe care il vrei.
Nu trebuie sa il vrei foarte mult.
Nu trebuie sa fie nici macar ceva foarte important.
Eu merg departe.
Foarte departe.
Chiar si pentru lucrurile fara semnificatie cum ar fi, stiu eu, un mers la IKEA, doar pentru ca mi s-a pus mie pata ca vreau ceva sau ca am chef sa cheltui bani p'acolo. Orice.
Chiar nu are importanta.
Haideti sa va spun ce fac eu pentru a obtine ce vreau, si mai ales atunci cand vreau.

Mint. Ii mint pe toti. Creez un paienjenis bine pus la punct, imi asigur spatele pentru fiecare minciuna pe care o zic si am grija ca atunci cand/daca iese la iveala ceva, am motivul perfect pentru care am facut-o.

Manipulez. Pe toata lumea adica. Ii fac sa creada ca imi sunt datori, ca este bine ceea ce vreau eu, ca eu am dreptate si ei nu, ca eu sunt mai buna si merit mai multe.
Insel. Tot pe toti. Tradez. Promit o gramada si nu imi respect promisiunile. Creez jocuri in care ii las sa se piarda, ma joc cu cuvintele si ii determin sa se balbaie in propriul adevar just pe care se tot chinuie sa il sustina in fata mea. Ma joc. Creez situatii de criza. False desigur. Panichez. Induc sentimentul de vinovatie chiar daca nimeni nu are nici o vina pentru ca mie mi s-a sculat sa fac ceva sau sa vreau ceva. Apelez la excrocherii sentimentale, induiosez cu nerusinare, plang la comanda, implic multa lume pe scena ca lucrurile sa mearga asa cum vreau eu sa mearga.
Las impresia ca ceea ce se intampla este foarte grav si daca nu se intampla acum nu se va mai intampla niciodata, apoi dau vine pe toti cei care nu actioneaza in asa fel incat lucrurile sa se desfasoare asa cum vreau eu.
Si daca cineva nu joaca asa cum vreau eu. Ma razbun. Sunt razbunatoare.
Ma rog, de obicei nu imi pasa de ceea ce vor altii, dar daca lucrurile stau asa, de cele mai multe ori nu e nevoie sa se iveasca o ocazie in care sa pot dezamagi persoana respectiva, o creez eu.
Imi place sa vad ce iese.
Nu va imaginati ca e nevoie de zile intregi de pregatire. Totul vine de la sine si decurge atat de natural in interiorul meu. Fiecare cuvant spus, fiecare neadevar aruncat pe masa isi are un traseu atat de lin in interiorul meu.

Eu creez panica, eu ii fac pe toti sa se simta de rahat si apoi pozez in victima.
Sociopata? Nu cred ca e cazul.
Cu toate ca ar fi o imagine de neuitat, eu la psih/olog/iatru si sa ma diagnosticheze cu ceva gen.
Ma rog. Inca nu am omorat pe nimeni so, i guess it's ok.
Cu toate ca a fost o data cand m-am razbunat pe propria-mi pisica dandu-i o mama de bataie sora cu moartea pentru ca nu vroia sa doarma la mine pe perna atunci cand am vrut eu.
Nu ma intelegeti gresit. Chiar imi iubesc matza si sunt topita dupa ea. Mi-am cerut scuze apoi, chiar daca a fost destul de greu sa o tarasc de sub pat inapoi afara. Am tinut-o cu forta sa o mangai si sa ii spuns ca imi pare rau.
Cred ca e ok acum.
Pe bune.

Mda.
Asta cu scuzele e cam nasoala. Mai ales atunci cand esti prins.
Dar cum am spus mai sus, se rezolva repede, in acelasi dulce stil clasic. Mint.
Impresionez, induiosez din nou, si ies basma curata. Pun in imposibilitatea de a ma acuza de ceva, cand eu sunt doar o victima a incompetentei celor din jurul meu, nu?
Dar sa nu credeti ca totul este pierdut. Imi pare si rau pe bune uneori. Mi-e mila de fapt, nu imi pare rau.
Din pacate inca nu am invatat cum sa definitivez aste doua emotii in interiorul meu, si sa le separ.
Mila si parerea de rau.
Dar e ok uneori.
Sper.
De obicei mi-e mila atunci cand cineva cedeaza, atunci ma opresc.
Si atunci cand imi piere cheful si mi-e prea lene sa ma mai obosesc sa fac toata tevatura aferenta implinirii a ceea ce vreau.
Nu de putine ori s-a intamplat sa fac toate astea numai pentru ca vroiam pe cineva. Fie si numai sexual. Niciodata nu am ajuns cu un barbat in pat pentru ca a vrut el, ci pentru ca eu am vrut asta.
Mi-a fost indiferent ce se intampla dupa, si nu mi-e rusine de asta. L-am vrut si punct. Au fost situatii in care s-a terminat nasol, dar dupa cateva luni, sau chiar un an am vrut sa imi demonstrez ca inca pot sa il fac sa ajunga la mine in pat. Tot pentru ca eu am vrut-o.
Sa nu va ganditi ca am apelat vreodata la toate cele pentru a determina un tip sa ma sustina sau sa imi cumpere tzoale si zorzoane in mod constant.
Cred ca numai de cateva ori am facut asta, dar pot fi numarate pe degete. Adica, acum pe bune, chiar imi doream ceasul ala si setul ala de lenjerie intima.
Dar e ok.
Nu-i bai nici cu astea.
Daca cineva chiar nu vrea sa faca ceva, sa se tina tare!
Nu e vina mea ca lumea e proasta. Ca au incredere in cei care ii dezamagesc si ii manipuleaza, si ii desconsidera.
Eu doar folosesc asta in avantajul meu.
Niciodata pentru altcineva. Bine, poate pentru iubitul meu. Sunt posesiva si protectoare. Dar ma astept ala celasi lucru in schimb. La protectie si chiar posesivitate, am mentionat undeva ca imi place sa fie exercitata forta de posesivitate si dominare asupra mea in relatia de cuplu.

Nu am incercat niciodata sa distrug pe cineva. Prea mare bataie de cap ca sa nu imi folosesc resuresele fie ele interioare sau exterioare, pentru mine.
Culmea stiti care e?
M-am izolat de cei din jur, am ales sa fiu singura, sa fiu linistita, sa imi vad de ale mele si sa ma bucur de viata-mi asa cum sunt eu, fara nevoia de socializare constanta sau de intretinere a unor relatii de prietenie inutile, si tot se gasesc oameni pe care sa ii implic in chestiile astea.
Mereu se gaseste cineva sa fie mintit sau manipulat.
Nu sunt o persoana rea.
O sa ramaneti surprinsi sa aflati ca atunci cand chiar vreau, mi s-a spus sa sunt un om minunat.
O fi, nu o fi, eu sunt ok cu mine asa cum sunt.
Am si eu proprii mei demoni, dar ii suprim sau ii elemin din mine asa cum pot.
Dar asta este o alta poveste.

Eu sunt impacata cu mine insami.
Sunt linistita.

I'm a dreamer.

2009-06-17T12:28:00.006+03:00

Stii enumerarile alea ciudatele de chestii ce vrei sa le citeasca lumea despre tine?

In care scrii tot felul de chestiute mai mult sau mai putin stupide si ai impresia ca esti interesant, sensibil, amuzant..
Sunt dragute.
Dar ma intreb cate oare sunt sincere?
Cat la suta din ce am citit pana acum pe varii profiluri, chiar se raporteaza direct la ceea ce sunt oamenii respectivi?
Eu nu am nascoit pana acum o d'aia.
Dar am sa o fac acum.
Enjoy!

Imi place/sunt/nu imi plac/niciodata nu/intotdeauna/prefer/ador sa/iubesc aia, aia si aia!

As putea sa ma opresc aici, dar unde ar mai fi framecul nu-i asa?

Eh dragilor, iata ce si cum:

Fumez. Fumez mult si imi place sa fumez din pacate. Rad nenumarate pachete de tigari intr-un timp scurt si nu ma mandresc cu asta. Chiar daca imi place. In fiecare noapte imi promit ca ma las de fumat, ca de maine nu mai pun gura pe tigari, si culmea e ca in fiecare noapte cred cu tarie asta. Pana ma trezesc.

Imi iubesc iubitul. Cred ca si el pe mine. Nu este primul pe care cred ca il iubesc. Poate nu va fi nici ultimul. Nu stiu. Acum il iubesc si este bine.

Ador sa ma imbrac si sa dorm cu tricourile pe care el le-a purtat in ziua respectiva. Mirosul lui trezeste in mine o tensiune sexuala greu de stapanit. Si imi place.

Sunt o lipitoare incurabila. Fereasca sfantu' sa pice careva cu mine in pat. La leneveala adica. Calare, pe, sub, intre, desupra, printre, in orice fel posibil ma infiltrez in bratele lui. Si duamne ce bine e!

Nu dorm niciodata pe jumatatea mea de pat. Numai pe a lui. Chiar daca si el este in pat.

Sunt firguroasa. Toamna. Iarna. Primavara. Vara. Plapuma mea dubla IKEA does the trick!

Nu imi place inghetata. Nu imi plac sucurile reci, berea o beau la temperatura cemerei. Chelnerul saracu' o incalzeste de fiecare data. Imi cer scuze celor care sunt ospatari pe undeva.

Nu imi place ciocolata. Nu imi place capuccino-ul. Imi place cafeaua. Uneori cu lapte. Nu foarte dulce.

Ador martzipanul. Chiar il iubesc. Imi plac portocalele si rodiile.

Imi place sa gatesc. O fac cu drag. Si imi iese.
Nu stiu sa fac prajituri in schimb. Din pacate. Cred ca mi-ar iesi bune.

Apa. Nu de baut. De inotat. Sunt mare amatoare de inot oriunde, oricand si oricum. Mai putin pe stranduri. Nu merg pe stranduri. Din principiu.

Muzica. Nu dau exemple nu dau genuri. Nu inca. Imi place muzica. Imi face bine. Ma dispune sau ma indispune. Ma motiveaza sau ma blazeaza. E OK. Cat timp este in playlist ceva.

Sexul. Complicat rau. Bun. Bun dar complicat.

Sexul spiritual. Fantastic!

Fetishuri. Nu e cazul sa discutam. Bune si alea.

Tocurile. Imi plac de mor, dar greu de purtat. Si dupa ani de zile inca e un chin. Dar imi plac.

I'm a one Converse pair at a time girl. Una si buna. Pana se rupe. Apoi alta. Niciodata mai mult de una. Din principiu.

Blugi, fuste, bluze, tricouri, zorzoane, argint. Da.

Sunt dezorientata, impiedicata, blambeca, shontaca, si iau curbele prea devreme de unde rezulta ca nu de putine ori ma lovesc cu umarul de tocul usii. Sau cand stau pe scaun am impresia ca ma dezechilibrez din senin si ma panichez si ma apuc de masa brusc si.. e funny. Cred. Lumea zambeste de obicei. E ok si asa.

Nu prea rad la chestii evidente. Zambesc de complezenta dar nu rad. Din pacate eu gasesc amuzante acele situatii in care lumea sa simte stanjenita. Nu sunt rea. Nici macar rautacoiasa. Doar ca al meu simt al umorului functioneaza altfel. Nu vreu sa jignesc pe nimeni. Imi pare rau daca am facut-o.

Imi place sa am impresia ca eu domin pe cel cu care am o relatie dar de fapt ador sa fiu dominata. Nu discut despre sex acum. Iubesc genul de relatie medievala intre un el si o ea. El e puternic, ea e protejata de el.

Ador masajul. As da orice si as face toate excrocheriile posibile ca sa primesc un mic masaj pe spate, sau brate, sau, sau, sau. Si iubesc sa se joace cineva in parul meu. Adica bine, fie, sunt lesinata de placere daca imi face cineva masaj sau daca se joaca in parul meu.

Am impresia ca asa cum zic eu este intotdeauna bine si daca cineva zice invers il demontez imadiat. Sau cel putin incerc. Imi place asa.

Imi este frica de intuneric si nu imi place sa dorm singura.

Imi place sa ma rasfat si sa ma pisoiesc. Nu cu oricine. De obicei numai prezentele masculine pentru care nutresc varii emotii sau sentimente au parte de alintaturile mele.

Chiar cred cei din jur ca sunt rea. A spoiled brat. Posibil. Cred ca daca as cunoaste pe cineva asa cum sunt eu m-as descotorosi imediat de persoana respectiva.
Din pacate pentru cei din jur am un stil tare dubioas de a-mi exprima gandurile si sentimentele. Unii se sperie, altii ridica sparnceana (daca pot desigur), sau raman imaprtiali.

Ma omoara indiferenta. Ma omoara refuzurile nejustificate. Ma omoara daca nu aflu tot ce vreu sa stiu legat de orice. Sunt curioasa si imi bag nasul unde nu trebuie. Incerc sa fac eu asa cum stiu si sa schimb ordinea lucrurilor dupa bunul meu plac. Uneori imi iese, alteori nu.

Urasc sa imi fac curat in geanta.

Imi place apa calaie cand fac dus.

Mananc repede.

Daca stiu ca am facut ceva rau sau daca am gresit cu ceva si cineva e suparat pe mine, greu imi cer iertare sau scuze. Chiar daca vreau sa fac asta. Tot dau tarcoale si ma invart in jurul cozii in speranta ca cel suparat de mine va descide subiectul.

I'm a cat person.

Nu imi place sa calc.

Mi-e dor sa ma uit la cartoonnetwork.

I'm a dreamer.

La sfarsit golesc scrumiera.

2009-06-17T11:16:00.004+03:00

Povestile sunt multe. Cine nu are una?
Si eu am multe, dar deja m-am saturat de ele.
M-am saturat sa vad fetele oamenilor care le asculta. Sa vad stupoarea aia dizgratioasa.
Sa ma justific, sa incerc sa confer un sens in ochii celorlalti la actiunile mele. Pentru ce?
Ce bun imi aduce treaba asta?
Am fumat de mult toata chestia asta cu impartasirea directa.
Nu mi-a adus nimic bun.
Nu pentru ca cei carora le-am impartasit nu erau "buni", ci pentru ca.. am ajuns la concluzia ca ce fac eu, sau tu, sau ei, nu merita a fi confesat asa. De ce?
Pentru ca numai noi intelegem propriile noastre actiuni, ce ne determina sa facem asa sau invers, ce spunem si felul in care dialogul nostru ne influenteaza atat de mult. Regretele noastre si bucuriile stupide.
Am incercat atat de mult sa gasesc un sens prin ceilalti la ceea ce sunt incat a fost un timp in care eu nu mai eram eu, eu eram ei.
Nici macar ce vroiau ei, ci ei.
Pentru ce sa mai tii feluriti oameni langa tine?
Pentru o bere in Cismigiu? Pentru o seara dansanta? Pentru a avea pe cine sa inviti la ziua ta (si sa si vina)? Pentru propria-ti falsa impresie de reusita sociala?
Eu una m-am descotorosit de toate astea.
Pot foarte frumos sa stau acasa. Sa fiu eu cu mine si cu el.
Mda. E si un el.
Nu este primul.
Au fost mai multi inaintea lui, si habar nu am daca va fi ultimul sau daca urmeaza sa fie si altii.
Nici nu mai sper.
Inainte speram sa fie ultimul el din viata mea.
Acum, e bine asa cum este si atat.
Am ales sa traiesc in virtutea mea si a lui si atat.
Fara altii.

Da, ma astept la zeci de:

- tratestie-ti viata!
- nu merita sa te irostesti!
- eu nu pot sta fara prieteni!
- si daca nu merita sa faci asta?
- eu unul/una sunt altfel...

Dragii mei, mi-e egal!
Nu traiesc in sictir. Departe de mine gandul asta.
Traiesc asa cum am ales singura sa traiesc.
Linistita.
Nici macar in sanul familiei nu traiesc.
Nu e cazul.
Si stiti care e culmea?
Ma simt libera.
Am ajuns sa cred ca libertatea nu inseamna mare, munte, ore tarzii in noapte bantuind strazile, cafele si cafenele, beri si carciumi. In nici un caz.
Nu acum cel putin.
Am crezut si eu asta candva.
Am trait si asa. Candva.
Si m-am ales cu ce? Cu ochi umflati de somn, cu pseudoprobleme nascute prin pseudomancatori de cur, cu bani aruncati garla pe bautura, cu nopti dubioase petrecute prin varii vagaune de bloc, asa zise apartamente cu colegi de camera unde foloseau trei sau patru straini acelasi sapun sa se spele in zonele in care transpira, si.. mai ce? Ce am mai luat eu bun din a fi "normala"?
Nimic.
Dar, asta sunt eu.
Tu, sau voi.. puteti foarte bine sa fiti impacati cu voi insiva asa cum sunteti, adica asa cum nu sunt eu acum.
E ok.
Nu incerc sa conving pe nimeni de nimic.
Nici macar nu am de gand sa ma cert cu cineva legat de subiectul asta.
Cu toate ca in ultima vreme parca toti au impresia ca eu ma cert cu ei si reactioneaza ca niste caini turbati.
Oare e cazul?
Astea fiind spuse, nu imi ramane decat sa golesc scrumiera si sa vad ce scriu mai departe.
Dar asta este un alt post si un alt pachet de tigari.

No introduction.

2009-06-17T11:05:00.003+03:00

Nu fac introduceri. Nu am nevoie de introducei. Nu scriu povesti.
Scriu ce sunt. Scriu ce simt si ce traiesc.
Asa ca iata-ma aici fara introducere.
Totusi, mentionez, acesta nu se vrea a fi un blog citit. Nu se vrea a fi un blog bun. Nici macar unul de imaprtit. Doar o scriere ce poate sa ajunga in fata ochilor cuiva. Sau nu.
Nu ma intereseaza cine si in ce fel citeste.
Nu scriu pentru cineva sau pentru ceva.
Doar imaprt o bucata din mine cu.. oricine.
Nu din bunavointa, si chiar nu cred ca are vreo importanta de ce o fac.
Comentariile sunt binevenite, nu cred ca am sa sterg/refuz ceva, so feel free to type your fingers off to the bone if you like.